Ei bine, Ciprian Stavar are un articol in Wall-Street foarte interesant.. cam la fiecare paragraf am ingaimat: “true, true..”. Omul are dreptate, salariul nu este platit de sef, de contabila sau ii gasesti pe card si gata. Trebuie sa fii constient ca tu, ca parte dintr-un angrenaj, fie ca esti intr-o parte a lui (sef) fie in alta (executant) il servesti si il satisfaci pe clientul acelei activitati. Cand vine seful la tine cu un task.. nu ii faci lui pe plac, ci clientului vostru – de acolo va luati banii. Asta este una din concluziile articolului sau.
Dar de niste ani buni eu observ si la fiecare pas mi se confirma o situatie ciudata. Practic pornesc de la articolul lui pentru a ridica o problema complementara. Synopsis: Clientul meu (al nostru, al Interactivision) vine cu o cerinta, sa spunem.. prostia aia de ani ‘90 – intro in site. Tu, ca specialist stii ca asta va afecta experienta acelui site, usability-ul, va genera iritare vizitatorului.. numai lucruri urate pentru brandul tau.
In acel moment, te afli in fata dilemei: cine este clientul meu? Seful de marketing (sau tipa din agentia de publicitate, nerelavant) sau clientul sau.. vizitatorul site-ului, practic cel care se va afla maine in fata raftului de deodorante, astept triggerul pe care tu ai avut sansa ieri de a i-l induce?? Cine este seful tau atunci.. pe cine vei asculta? Pe seful de mk atoatestiutor sau pe clientul sau, care ii cumpara produsul? Te complaci in mediocritate si accepti intro-ul pe site, sau te lupti cu marketerul incercand sa-l “indupleci”, stiind ca ii faci un pic de bine campaniei/afacerii lui?
Cine iti plateste factura atunci, clientul tau sau clientul clientului tau?? Hmm..